duminică, 18 aprilie 2010

Kindergarden Journal of Psychology (1) - Invatam de la copii

Cate dintre lucrurile pe care le facem sunt oare constientizate ca si sens si provenienta?

Eu m-am gandit (din nou) la asta cand Daria - un copil de 4 ani m-a intrebat "de ce se sufla in lumanarile de pe tort la ziua de nastere?". Si in afara de ideea infantila si pe care nu as vrea sa o dau mai departe - cum ca „ti se indeplineste dorinta daca suflii toate lumanarile dintr-o singura expiratie” - nu am stiut si nu stiu alta explicatie.

Copiii pastreaza acea curiozitate pura. Am norocul sa ma aflu printre fiinte care nu au fost programate (inca) social si care inca descopera lumea prin ochi curati, cautatori, entuziasti. Totul este nou. Totul cere o explicatie. Cati dintre noi am uitat oare sa cautam...si asta doar de dragul inertiei si al obisnuintei? (ca sa nu-i spun comoditate sau lene)

Revenind la a sufla in lumanari - Nici wikipedia nu stie despre asta – dar aici este o alta poveste.

Important e ca mai toti o facem cu bucurie (sau ne indemnam copiii sa o faca)....Stie insa cineva de unde vine? Ce radacini are? Ce sens? Ce simbolistica? sau suntem si noi niste maimutele care....dar mai bine va las sa cititi cum se desfasoara un experiment facut de Harlow:

Intr-o cusca cu 5 maimute, se agata o banana de o sfoara si se pune o scara dedesupt pt ca maimutele sa se poata urca pana la fruct. Nu peste mult timp, o maimuta va incerca sa urce treptele. De indata ce aceata atinge scara, toate maimutele sunt stropite cu apa rece. Dupa o vreme, o alta incearca sa ajunga la banana folosind scara – din nou toate maimutele sunt stropite cu apa rece.

Dupa cateva zile de astfel de intamplari nicio maimuta nu mai incerca sa urce scara – au invatata ca doar asa pot ramane uscate si nu le este frig. Apa rece este deci oprita.

Una dintre maimutele din cusca este inlocuita cu o maimuta noua. Aceasta vede banana si vrea sa urce pe scara dar este atacata instantaneu de celelalte maimute. Dupa cateva incercari si tot atatea atacuri, maimuta invata ca daca incearca sa urce scara va fi batuta si inceteaza sa incerce. Repet, apa nu mai cade asupra maimutelor cand scara este atinsa.

A doua maimuta (dintre cele existente initial in cusca) este inlocuita cu una noua. Cea nou-venita se duce la scara si este atacata. Chiar si maimuta adusa in cusca cu putin inaintea ei participa la pedepsire cu entuziasm.

A treia maimuta dintre cele 5 initiale este inlocuita. Si aceasta noua maimuta este atacata de indata ce intentioneaza sa urce scara. Doua dintre cele care o bat nu au nici cea mai vaga idee de ce nu este permis sa urci scara sau de ce participa la corectia aplicata noii venite.

S-au inlocuit si maimutele 4 si 5. Toate exemplarele care au fost candva stropite cu apa rece au fost deci scoase din cusca si inlocuite cu unele noi. De fiecare data insa, cand o noua maimuta incearca sa urce pe scara interzisa, este oprita de cele care sunt deja in cusca.

Au devenit gardienii unei reguli al carui scop nu-l cunosc si care nici nu mai este conform realitatii.

De ce ?

„Pentru ca asa au fost lucrurile dintodeauna pe aici!”

Oare CE si CATE alte lucruri facem fara sa aiba un sens definit pt noi - doar pt ca nu stim altfel? Doar pt ca „asa SE face”?

Cine „se” face? Cine si cu ce autoritate stabileste asta pt tine? Care este sensul actiunii tale?

P.S: Tu „suflii in lumanari”?

Povestea lui Cip

A venit de sus si a aterizat pe o suprafata neteda si rece....Ea si inca una, doua, trei...nu poate sa numere. Sunt foarte multe "asezate" acolo ca si Ea. Suprafata se misca si ei ii este dat sa se miste odata cu restul "universului" sau. Si asa face.

Nu stie prea bine unde va ajunge sau nici macar incotro se indreapta, stie doar ca este purtata de aceasta miscare neregulata. Nu pare a-si pune prea multe intrebari, desi nu avem cum sa stim sigur.

Pentru ca suratele Ei mai mici si mai mari sunt toate inghesuite una langa cealalta in jurul Ei, miscarea Suprafetei le apropie, uneori atat de mult incat se contopesc. Si uite asa din una...trei... noua puse laolalta se naste una singura, mai mare, tot miscatoare, tot dansatoare. In aceasta noua forma se mai imprastie uneori (parca din exaltare) pe Suprfata care O sustine...mereu in ritmul dat de aceasta. Si in aceste expansiuni, uneori i se mai alatura „surate” alterori mai pierde parti din Ea, dar continua sa danseze.

Se unduieste, parcurge distante, salta, se balanseaza. Uneori mai intalneste alte fragmente ca si Ea si le asimileaza: cresc impreuna!

Deja, cu volumul marit, traiectoria ei pare mai clara, mai previzibila; in unele momente devine mai stabila. Se mai intampla uneori sa ramana in acelasi loc, pulsand de zor si interactionand in ritmurile platformei sustinatoare– care a devenit momentan universul ei. Vom numi deci „suprafata” sau „platforma” – univers iar Ei ii vom da numele „Cip”.

Pe masura ce timpul trece, parca Cip gaseste noi si noi modalitati de a se exprima, de a dansa si de a interactiona cu universul ei si cu celelalte fiinte care-l compun si care-i seamana. Din indrazneala de a atinge unele din suratele mai indepartate, Cip se intende mult, se extinde si perde ceva din sine...sau poate pur si simplu lasa ceva din ea acolo. Din placerea sau intamplarea de a se intalni cu altele, le integreaaza in sine si se mareste.... Alteori le ocoleste si continua netulburata.

Trece dansand prin viata: uneori mai repede, alteori mai incet, cateodata pare deviata – ai zice ca o ia inapoi, dar nu o face, drumul ei este cumva „inainte”. Uneori se extinde pe distante mari, doar pentru a reveni din nou la ea insasi, aproape neschimbata.

Intamplator se bucura de „prietenii” trecatoare: fiinte cu care danseaza in acelasi ritm pentru o bucata de drum oarecare si apoi se despart

Ale dati, dintr-o impreunare cu un astfel de „prieten” la fel de mare ca si ea, rezulta un „CIPOI” imens care-si pastreaza insa dimensiunile doar pentru cateva dansuri, dupa care se desprinde in „Cipi” mai mici ce continua nestingheriti propria lor poveste.

La finalul drumului – de fapt nu stim daca este finalul, stim doar ca dispare din raza vizuala – Cip circula o vreme aproape constant pe directia Vest-Est (si nu Nord-Sud asa cum a facut-o pana acum)

Privind din nou in ansamblu acest univers(cum am ales sa-l numesc), vad fiinte dinamice, unele poate extrem de dinamice, unele lente sau statice, altele mici de tot, altele mai mari, unele extrem de asemanatoare cu Cip dar mereu altele, unele mergand si ele agale sau zbuciumat pe directia Vest-Est impreuna cu Cip.

Oare dupa atatea preumblari si intalniri, Cip a aflat cine este? Nu stim. Dar stim ca a trait viata plina A UNEI PICATURI DE PLOAIE pe PARBRIZUL UNEI MASINI ce goneste pe autostrada.

Cip - acest "pic" (citit invers) de ploaie - traia si se manifesta pe suprafata unui parbriz. Cum seamana povestea ta cu a lui?

Invata de la toate....